Filmul bun nu există.

(La fel și pentru seriale, documentare și anime. Spun „film” ca să fie mai scurt.)

Ani la rând, nouă din zece filme care mi se recomandau erau greșite pentru mine. Nu proaste. Greșite.

Dacă ți s-a întâmplat vreodată să pierzi o seară dând scroll, rămâi. Povestea asta are un final fericit.

Mi-au trebuit ani, o IA și o sută de notițe fără menajamente ca să ajung acolo.

Șansele n-au fost niciodată de partea mea

Un top 50, un rând „În tendințe”, lista de final de an a unui critic: toate sunt făcute să placă cât mai multor oameni. E un joc de cifre. Și nimeni nu are exact gustul mediu. Al meu era doar mai departe de el decât al celor mai mulți, așa că cifrele erau mai des împotriva mea.

Dacă ai abandonat vreodată trei filme într-o seară și ai pus din nou Stăpânul inelelor, pentru a suta oară, știi exact ce vreau să spun. (Pentru mine e ăsta, Louie sau Matrix.)

Așa că m-am luptat. Am învățat în ce surse să am încredere, ce cuvinte cheie să caut, cum să renunț la un titlu după două rânduri de sinopsis. A durat ani. A mers, mai mult sau mai puțin.

„Mai mult sau mai puțin” e un mod groaznic de a-ți petrece serile.

Cele mai multe recomandări țintesc media

„Filmul anului.” „Toată lumea vorbește despre el.” „96% dintre critici sunt de acord.” Nimic din toate astea nu e despre tine.

Studiourile și platformele nu sunt rele. Doar că fac mai mulți bani când toți vrem același lucru. Un hit pentru o sută de milioane de oameni e mai ieftin decât o sută de milioane de seri diferite. Așa că totul te împinge spre mijloc și numește asta gust.

Cu cât semănăm mai mult, cu atât e mai ușor să ni se vândă ceva.

Nu mă înțelege greșit: iubesc o mulțime de hituri mari. House of the Dragon a primit un 10 de la mine. „GOT și compania sunt apogeul divertismentului.” Interstellar, Gladiatorul, Dune: toate preferate. E perfect în regulă să-ți placă ce le place tuturor.

Ideea e să știi de ce îți place. Să iubești un film pentru că e bun pentru tine, nu pentru că un banner îți spune că toți ceilalți îl iubesc.

Apoi ceva chiar m-a ascultat

Un chatbot IA. O conversație lungă, și a început să mă înțeleagă. Cu cât îi spuneam mai mult, cu atât sugestiile erau mai bune. Pentru prima dată, șansele s-au întors.

Apoi a început să cedeze. Firul devenise nesfârșit. Aplicația se mișca greu. Uita lucruri pe care i le spusesem cu săptămâni înainte.

Găsisem în sfârșit ceva care funcționa, și nu reușea să păstreze ce știa.

Așa că am construit ceva care să poată.

Prima recomandare

În ziua în care Ipsomap a funcționat, i-am cerut chatbotului să scoată tot ce discutaserăm vreodată, am turnat totul în aplicație și am apăsat „recomandă”.

Mi-a dat Killing Zoe. 1993. Nu auzisem niciodată de el. Ce am scris după:

“O adevărată bijuterie. Nu credeam că găsesc așa ceva din 1993.”

Apoi Children of Men. Apoi The Gentlemen. Apoi Greed.

Nu erau făcute pentru mine. Au fost găsite pentru mine, ceea ce e mai bine.

Partea pe care nimeni n-o pune pe pagina principală

Funcționează pentru că eu scriu.

După fiecare film, câteva rânduri. Nu o recenzie. Doar adevărul:

“axat pe emoții și familie, nimic legat de SF”

“știință credibilă și nicio prostie supraevaluată”

“Nu cred că experiența umană e atât de importantă sau de frumoasă.”

Și când o sugestie greșește, spun de ce. „Prea copilăresc.” „Prefer în engleză.” „Pare romantic după trailer.” Treizeci și șapte de refuzuri până acum, fiecare cu motivul lui.

Mai greșește uneori. Dar fiecare „nu, pentru că…” face următorul „da” mai bun.

Fiecare secundă de scris se întoarce ca o seară bună.

Mi-a spus cine sunt

Credeam că îmi cunosc gustul. Oarecum, da. Doar că n-am avut niciodată cuvintele.

După vreo sută de notițe, Ipsomap a scris asta despre mine:

Am citit-o de două ori. Exact de asta Margin Call și Zodiac rămân cu mine, iar finalurile fericite nu. Nimeni nu mi-a spus asta. Am scris-o film cu film, și s-a întors ca o propoziție.

Uneori merge mai adânc decât gustul. Despre DTF St. Louis am scris:

“M-a ajutat mental, depresia, tristețea, imperfecțiunea oamenilor ca ființe sociale.”

N-aș posta niciodată așa ceva. Nimeni altcineva nu citește, și tocmai asta e ideea.

Aici nu există urmăritori, nici like-uri, nici recenzii publice. Nu e încă un loc unde să-ți joci gustul în fața unui public. E un loc unde să fii sincer cu el, pentru că nu se uită nimeni.

Nu se mai pierde nimic

Un prieten aruncă un titlu la cină. Un youtuber de film pe care îl urmăresc face praf ceva, și cumva acum trebuie să-l văd. Zeci de ani, toate astea ajungeau în notițele telefonului și mureau acolo.

Acum ajung în lista mea de văzut, cu locul de unde au venit și un rând despre de ce am vrut să le văd. Luni mai târziu, încă știu ce m-a prins: „Îmi place actrița aia din White Lotus și Sex Education.”

Când am în sfârșit o seară liberă, nu dau scroll. Deschid lista și mă așteaptă deja, fiecare cu motivul lui.

Nimic bun nu vine ușor

Nu mă voi preface că e fără efort. Primele luni au fost muncă: notat cu grijă, scris notițe, explicat fiecare „nu”.

Dar ăsta e târgul cu orice merită. Întâi pui munca. Apoi îți dă înapoi: filme pe care nu le-ai fi găsit niciodată, și cuvinte pentru ceva ce ai simțit mereu.

Și e al tău. Nu un trend, nu un feed, nu ce au apăsat alte o sută de milioane de oameni. O evidență a ce e adevărat pentru un singur om.

Partea amuzantă: ani la rând, filmul la care mă întorceam când nimic nu mergea era Matrix. Mi-a luat ceva să observ că revedeam un film exact despre asta: un sistem care le dă tuturor același lucru și îl numește alegerea lor.

Îți amintești de copilul cu lingura?

“Nu există lingură.”

Nu există nici film bun. Există doar ce e bun pentru tine.

Eliberează-ți mintea.

Nu pornești de la zero

Nu trebuie să începi de unde am început eu. Probabil ai făcut deja mai multă muncă decât crezi.

Un export din Letterboxd sau IMDb. Istoricul tău Netflix. O listă veche de ani în notițele telefonului. O captură de ecran cu coada ta de streaming. O conversație lungă cu un chatbot, ca a mea.

Adu tot. Ipsomap citește, găsește fiecare titlu, îți păstrează notele și notițele cuvânt cu cuvânt și te lasă să verifici totul înainte de salvare. Un singur import, și gustul tău are deja o formă.

Apoi începi să scrii.

Oricare ar fi gustul tău, ăsta e finalul tău fericit. Începe cu câteva rânduri scrise, și devine mai bun de fiecare dată.

— Fondatorul